Drag prieten,

Când eram prin clasa a 7a am stat de vorbă cu o tipă care este cu un an mai mare ca mine. La fel ca și mine avea probleme cu colegii. Ea era foarte deprimată și chiar îmi părea rău pentru ea.   


Mi-a zis atunci că abia așteaptă să plece din liceul Cuza și că mai are doar un an. Când am intrat în a 8a am aflat că rămas la Cuza și în momentul acela nu mi-a mai părut rău, pentru că ea alesese să rămână.


M-am întâlnit cu ea aseară la Amethyst Skybar - un curcubeu aiurit, complet în lumea ei; face contabilitate în corporație pentru francezi. Am subînțeles că nu este ok nici fizic nici mental. 

Am fumat câteva țigări cu ea și am povestit despre generală dar fără să-i amintesc despre ce mi-am amintit despre ea. 

După ce a plecat am zis celor de la masă că am fost surprinsă că am putut să o revăd după atâția ani. Aniversata (prietena ei cea mai bună) încerca să se scuze că este ciudată. Peste ea a intervenit o "fată de Dorobanți" și a zis că este ciudată.

Acum îmi pare rău de situația ei și înțeleg că alegerile ei au adus-o unde este. Chiar nu credeam că o să o mai văd vreodată. Cine știe, poate o revăd iar în 21 de ani.


A ta,
Andreea Mădălina