Drag prieten,

Recunosc că a trecut ceva timp de când nu am mai vorbit. Adevărul este că nu am mai avut inspirație. Am încercat să scriu orice dar nimic bun nu a ieșit din asta.

Cred că am ales să ignor sau să uit promisiunea că voi scrie mai des. Simt că inspirația m-a părăsit complet și că sunt lipsită de creativitate.

Nu știu nici când a trecut timpul dar presupun că așa se întâmplă când mă pierd în palatul minții.

Nici nu mai rețin când am scris ultima dată, iar din toate acele planuri mărețe nu am făcut nimic.

Promit - dacă mai pot afirma asta - că voi termina cel puțin seria asta cumva.

Ca să mă pot uita înapoi fără anxietate sau rușine la acea zi din vară cănd am mers la Coffeol și am povestit într-un mod exuberant câte o să fac. Știu - este o propoziție cam lungă. Merge spusă dintr-un respir apoi simțită.

Revin curând.

Andreea

Drag prieten,

Sper că scrisoarea mea te-a găsit cu bine.

În curând vor fi trecut deja doi ani de când a început pandemia și poate o să sune straniu, dar sunt recunoscătoare pentru această perioadă.

Nu cred că aș vrea să mă întorc la felul în care erau inainte lucrurile dar nici nu știu cum aș vrea sa fie.

Uneori mă gândesc ca am deja totul iar alteori simt că nu am nimic. Nu știu ce vreau și cred că asta mă tine pe loc. Mă grăbesc spre ceva dar fără sa mă mișc - ca și când aș fi prinsă în nisip miscator.

Am decis să renunț complet la ideea că voi mai lucra vreodata in marketing. Când am plecat in 2019 din Galati, am ales să lucrez in bpo pentru că aveam nevoie să arat pe cv ca nu schimb job-urile ca pe șosete. Am sperat ca dupa doi ani să pot demonstra asta.

Am adorat acest domeniu dar pur si simplu nu am avut noroc. Am obosit să tot fac muncă de voluntariat și să completez teste.

Aș fi vrut să fac un curs de bucătar dar punând in balanță costul per durata și primind critici din partea altora că sunt prea idealista - am decis să renunț.

Sunt prinsă în nisip mișcător...

A ta prietenă,

Andreea Răgălie

Drag prieten,

Când eram prin clasa a 7a am stat de vorbă cu o tipă care este cu un an mai mare ca mine. La fel ca și mine avea probleme cu colegii. Ea era foarte deprimată și chiar îmi părea rău pentru ea.   


Mi-a zis atunci că abia așteaptă să plece din liceul Cuza și că mai are doar un an. Când am intrat în a 8a am aflat că rămas la Cuza și în momentul acela nu mi-a mai părut rău, pentru că ea alesese să rămână.


M-am întâlnit cu ea aseară la Amethyst Skybar - un curcubeu aiurit, complet în lumea ei; face contabilitate în corporație pentru francezi. Am subînțeles că nu este ok nici fizic nici mental. 

Am fumat câteva țigări cu ea și am povestit despre generală dar fără să-i amintesc despre ce mi-am amintit despre ea. 

După ce a plecat am zis celor de la masă că am fost surprinsă că am putut să o revăd după atâția ani. Aniversata (prietena ei cea mai bună) încerca să se scuze că este ciudată. Peste ea a intervenit o "fată de Dorobanți" și a zis că este ciudată.

Acum îmi pare rău de situația ei și înțeleg că alegerile ei au adus-o unde este. Chiar nu credeam că o să o mai văd vreodată. Cine știe, poate o revăd iar în 21 de ani.


A ta,
Andreea Mădălina