Draga Rux,

A trecut prea mult timp de cand nu am mai vorbit si din pacate tot ce a ramas acum este acest monolog.

Am vrut pentru tine tot ce era mai bun. Am vrut sa traiesti altfel dar in final ai ales sa fii autentica in autodistrugerea ta.

Nici o putere divina, nici un om nu va putea sa ne salveze din agonia propriilor noastre pseudo convingeri.

Evoluam sau repetam ciclul pana ne autodistrugem si ne topim in propria agonie imaginara.

Ne spunem minciuni, ne ancoram in iluzii ca sa justificam si sa pastram convingeri. Ne punem etichete, cautam orice cuvant, virgula, pauza ca sa hranim frica. Sa pastram falsul confort.

Ne spunem ca suntem singuri, de neiubit, ca suntem monstri. Ne spunem ca oamenii raniti ranesc. Deci ca nu meritam decat agonia propriilor decizii. Alungam oamenii inainte sa fim alungati. Ignoram adevarul pentru diversele minciuni pe care ni le spunem.

O parte din tine ramane in mine asa cum o parte din mine transcede cu tine.

Vei fi mereu in amintirea mea.

Andreea